Citrat urinar

Citratul este o substanță chimică cu excreție urinară a cărei funcție principală este împiedicarea formării de calculi renali, predominant prin legarea calciului. 

Citratul este produs în principal la nivelul rinichiului de către celulele intercalate ale tubului distal, dar poate fi suplimentat prin alimentație sau suplimente. 

Surplusul de citrat urinar este arareori problematic, pe când nivelurile scăzute, mai ales cele apărute în cadrul patologiilor metabolice severe și complexe, predispun pacientul la litiaze renale recurente. Câteva astfel de patologii sunt: 

• Acidoza metabolică
• Deficitul de potasiu, de magneziu 
• Alte diselectrolitemii 
• Astfel, pentru a determina scăderea urinară a concentrației citratului, se recomandă investigații suplimentare: 
• Serice: panel biochimic, hemograma, markerii inflamatori 
• Urinare: biochimie, analiza sedimentului 

Calculii renali pot fi asimptomatici, atunci când sunt mici, neinfectați și nu obstruează sistemul pielocaliceal și căile excretorii, sau se pot prezenta cu: 

• Durere intensă lombară/inghinală
• Polakiurie (nevoia de a urina puțin și des) 
• Senzația de urinare dificilă/incompletă 
• Senzația de arsură în timpul micțiunii 
• Urină tulbure sau cu miros înțepător

Dozarea citratului urinar se bazează pe principiul cromatografiei de schimb ionic. Aceasta constă în separarea compușilor în funcție de diferențele de sarcină electrică, prin trecerea probei printr-o coloană de schimb ionic. Compușii ce se găsesc în probă se leagă de ionii coloanei, intensitatea legăturii depinzând de complementaritatea sarcinilor electrice. Citratul, odată izolat de ceilalți constituenți urinari, va fi eluat cu un solvent și cuantificat cu ajutorul spectrofotometriei. Tehnica constă în măsurarea absorbției luminii de către o soluție, cantitatea de lumină absorbită fiind proporțională cu concentrația substanței din acea soluție.